■ FILE RISIPITE – o rubrică de scriitorul Mircea Micu

”FLUTURARIUM” SI ALTE INSEMNARI

File risipite de MIRCEA MICU 1. Fluturarium Nu stiu daca am visat sau am vazut vreodata aievea, pe un ecran, urmatoarea imaginea;pe strazile unui oras cu cladiri vechi, barocul de sfarsit de veac, opulent si incomod. Trece un barbat cu parul in intregime alb. Impinge in fata sa, opintindu-se. un fel de carut pe doua orti, sustinand o platforma lata cat o masa de bucatarie. Pe aceasta platforma, din loc in loc, inchisi in caudate bile de sticla, stau in amortire fluturi colorati.Un fluture rosu, unul verde, unul albastru siniliu,unul oranj, unul brun, unul roz, in fine felurite culori. Aripile lor, odihnindu-se ca ale avioanelor lipite de sol, au desene fine, complicate.Ciudatul personaj ce impinge aceasta platforma are agatata de gat un fel de flasneta pe care o face sac ante. Cutia arhaica si tptusi, destul de stralucitoare, sloboade dinlauntrul ei o muzica ciudata, un fel de vas lent…La sfarsitul melodiei barbatul repeta obsedant urmatoarea strofa: “ Sa crezi ca nu exista moarte/ca mortii sunt numai un fel, de fluturi adormiti de muzici/inchisi in bile de otel”…Si intr-adevar, din zece in zece metri, barbatul cu parul alb desface cu delicatete cate o bvila, dand drumul in vazduh fluturelui, care, repede dezmortit, zboara falfaind prêt de cateva clipe, mirosind parka lumina, revenind apoi, iute, in siciriul sau de sticla…2. Se zice ca Nero avea un “fluturarium”, colectie unica de fluturi, prinsi si apoi comsrvati in vin si miere. La cele doua sute de exemplare felurite, el adaugase doua, la care tine foarte mult. Unul era un fluture in intregime alb, altul era in intregime negru, de o marime neobisnuita. Printre alte semen care i-au oprevestit dramaticul sfarsit, Nero, dictatorul cu veleitati artistice { “ ce mare artist pierde lumea”) a vazut in vis doi fluturi uriasi, unul negru altul alb, care se\repezeau asupra lui gata sa-l sufoce.Trezit din cosmar, a ordonat sa-I fie adus “fluturarium”…Cei doi fluturi preferati, alb si negru, nu mai erau. Disparusera…3. Cel mai fascinant fluture pe care l-am vazut vreodata a fost unul cu desavarsire nepasator la ce se intampla in jurul sau. Era pur si simplu “fixat” pe scanteietoarea floare ascaietelui de munte, cel violet si cu o mie de ace fine si statea atat de nemiscat incat parea mort.Si totusi, din cand in cand, un mic tremor al aripilor, o usoara modularea antenelor vesteau ca era poate numai adormit. Am dsuflat asupra lui, l-am gadilat cu unfir de iarba, am batut din palme, am scuturat scaietele, dar degeaba. Fluturele ramanea acolo cu trompa cazuta in miracolul parfumat si pufos al acelui scaiete de munte, care-l adormise pentru cateva ore, imbatandu-l. Era un fluture beat…4. Acei fluturi imensi, ca nister pasari caudate si negre, zburand deasupra plajii din Hong-Kong, in aerul lanced. Credeam la inceput ca sunt ciori, dar mai apoi i-am vazut in nemiscare, acoperind faleza cu aripi uriase de catifea. 5.Intr-una din salile Bibliotecii Academiei, cufundat zilinic intr-o carte voluminoasa, Batranul, care statea ore in sir, nemiscat, silabisind parca, intriga pe multi dintre necunsocutii cititori ocazionali. Intr-o zi, cineva, din curioszitate, a cerut cartea cu pricina care nu era alteceva decat “ Atlasul despre fluturi”. Misteriosul cititor nu era altul decat …TUCULESCU.

_______________

DESPRE CÂINI

Bunica mea care avea o  hodaie (casa in camp) in pusta Aradului, crestea in jurul casei singuratice sapte caini obisnuiti, maidanezi, cum se zice. Erau sapte progenituri nelegitime  ale  unei catele vargate care semana cu u n tigru  sip e care o chema, paradoxal, Vidra. Niciodata nu i-am  vazut pe cei sapte caini intrand in casa, iar batrana catea obisnuia, toamna mai ales,sa prinda iepuri sis a ni-I lase plocon in prag. Ii aducea in gura, morti evident, si dup ace-I depunea in fata usii isi anunta isprava cu un latrat vessel. Rasplata modesta o primea fiind lasata sa intre in cerdac unde primea o mangaiere. Niciodata n-ar fi depasit  pragul  care delimita spatiul stapanului.

2 Timp de doua zile am urmarit . la Sinaia,  un maidanez care isi ascunsese  rezerva de oasela radacina unui stejar. Saptamanal dezgropa de sub frunzele vestede   oasele descarmate si le  muta in alta parte. Vrand sa vad cum reactioneaza, i-am asezat alaturi un cap de femur  achizitionat  de la cantina. In ziua in care si-a dezgropat rezerva personala nu s-a atins de osul  strain.

3. Nu mai stiu cine mi-a povestit, sau am citit undeva, intamplarea cu cei doi caini  ciobanesti care au aparut in curtea unui spital de provincie odata cu stapanul lor, un cioban atacat de un urs. Vreme de o saptamana, cat ciobanul a stat la reanimare, inconstient, intre viata si moarte, nimeni nu i-a putut   alunga din curte  pe cei doi dulai. In dimineata in care ciobanul a fost mutat  intr-un salon obisnuit, fiind   in  afara de orice pericol, au disparut si ei  urmand drumuri stiute.De notat ca in tot rastimpul cat pazisera  insanatosirea stapanului in curtea spitalului n-au acceptat sa manance nimic, potolindu-si doar setae cu apa de la fantana tasnitoare.

4. Nimic mai trist decat destinul cainilor politisti ajunsi la pensie, asteptand mila unui stapan neutru care sa-I intretina. Cei mai multi dintre ei, simtind sfarsitul,sr cund si mor in singuratatre , prin inanitie….

_______________

DIN TAINELE MUNŢILOR

Trifon, monahul vietuind la SCHITUL de FUM, insinguratul si fericitul, cel caruia sticletii I se  aseaza pe crestetul incaruntit si cele doua vulpi domesticite I se gudura la picioare ca niste javre flenduroase, m-a facut sa asist la o scena absolut incredibila.De ani de zile, in zmeurisul care se intinde deasupra luminisului adapostind Schitul de Fum, zmeuris imprejmuit cu barne simple din brad, o familie de ursi imparatesc si se indulcesc pe saturate de cum da ochi fructul rosu si parfumat.Acolo isi aduc puii si-I invata sa fuga si sa se ridice in doua labe si sa miroasa primejdia din aer.Vin dimineata, printr-o strunga anume lasata , si pleaca in amurg pierzandu-se in fumul ocrotitor al padurii ce le gazduieste barlogul. S-au obisnuit atat de mult cu Trifon incat il considera ca pe unul de-al lor.Din turla Schitului am putut sa vad intr-o dimineata de toamna cum schimnicul barbos se bland, dupa ce s-a tavalit prin iarba sa nu-i miroasa trupul a “strain” si dupa ce a luat intr-un cosulet doi faguri aurii, a intrat fara grija in perimetrul zmeurisului. S-a apropiat de familia ursilor ce dormita la soare si a asezat pe pajiste fagurii miraculosi. Spre mirarea mea, cei doi ursuleti bruni si creti, caraghiosi si neindemnatici, s-au apropiat in salturi caraghioase. Si in timp ce ridicati pe picioarele din spate duceau la gura hrana preferata, Trifon ii mangaia pe spate ca pe doua pisici uriase. Parintii ursuletilor,impasibili si gravi, asistau la acest spectacol cu o indiferenta ce ma umplea de uimire. Am vrut sa vad mai bine scena si m-am miscat cu zgomot aplecandu-ma in afara pe ferastruica ingusta.Nu stiu daca zvonul abia auzit al clopotului atins din nebagare de seama sau mirosul de om strain i-a avertizat. Oricum, in clipa urmatoare miscarii mele, cei doi pui jucausi au tasnit spre parinti dupa care au disparut in grup in adancul padurii. Trifon s-a rasucit spre mine si mi-a facut semn cu degetul mustrandu-ma…

2 In munti, orice zgomot brusc strica armonia linistii desavarsite. Numai fluierul ciobanilor si fosnetul brazilor se aud dureros de dulce. E ca un suspin urias venind de nicaieri si plutind spre Nicaieri…

3 . Cea mai frumoasa si curata limba romaneasca se vorbeste in munti…

4. Pestera umeda mirposind a alge de mare, parca, si hornul ei coborator spre adancul pamantului, in care intru de fiecare data cu o strangere de inima, are o intrare scunda si un fel de anticamera rotunda. Unghiul intrarii eata de ciudatdispus incat lumina nu patrunde aici niciodata.Si totusi, de cate ori am luminat cu lanterna am citit inscriptia aceea ciudata scrijelata sub chipul unui om scheletic si barbos. ” Vietuit-am in acest lacas din anul domnului 1900 si oana la sfarsitul sfarsitului zilelor mele cate or fi, Io, despartitul de biserica Pafnutie zis Zarzarel carele aici mi-am pegtrecut vieata. ASmin”

Intr-un colt, urma unei vetre de foc indolind roca si amintind ca aici, candva, a batut o inima de om…>

_______________

FANTEZII DE IARNĂ

1. A MURIT batranul  lumanarar al Bisericii Domnesti de la Mogosoaia. Era un tip slinos, bigot si umilit cu sine. Face ape crasnicul in sambetele cu multe botezuridar, de fapt, traia din stingerea lumanarilor din sfesnicile  bisericii.In viata”civila” profesa cizmaria. Era carpaci de pantofi, bocanci, cizme si botine. Stiam din auzite ca, in viata fiind, isi comandase un sicriu  de brad in care dormea ca intr-un pat. I-am dat mult de pomana  impresionat de smerenia lui simulate Dup ace l-au ingropat, am auzit ca in loc de saltea,asezate intre doua ziare avea mii de banknote  O adevarata comoara pe care dormea, probabil, fericit. Jumatate din ele ins, erau roase  de soareci…

2. NOAPTEA CAILOR era un obicei din zona in care am copilarit.Pe la mijlocul lui msartie satul intra intr-o stare febrile, o neliniste purificatoare.Se facea curatenie generala in  curti si ograzi, se spalau geamurile si se  vopseau  pe dinafara zidurile.Uneltele agricole erau cercetate cu grija, se schimbau lanturile fantanilor, se restivuiau lemnele ramase din iarna.Seara, gospodarii deschideau larg portile curtilor, ulitele satului deveneau pustii, in dosul  ferestrelor ardeau lampi de veghe.Toata suflarea astepta trecerea hergheliei din pusta intr-o goanna nebuna  prin mijlocul  satului. Herghelia trecea si in curtea ujnde nu se facuse curatenie  de primavera navalea in gallop nestapanit si  calca in picioare totul. Asa se zicea si asa se stia din batrani. Dar niciodata nu tin minte ca herghelia sa se opreasca din galopul ei nestapanit.

3. UN CUNOSCUT  inzestrat cu multa fantezie si, de  ce sa n-o spunem. Cu o doza de curaj , in preajma unui revelion da urmatorul anunt in ziar:”Familie serioasa invita la revelion, fara nici o obligatie familii la fel de serioase neaparat intelectuali vorbitori de limbi straine”  evident ca indica si numarul de telefon Primeste oferte. Stabileste ora de incepere, da relatii si sigura un numar acceotabil de invitatiSeara pleaca de acasa si lasa in usa un billet explicativ in care ii invita sa se simta bine si  sa-l scuze, Ce s-a intimplat dupa aceea in acea noapte e o poveste pe care o sa o spun altadata….

_______________

LUPOAICA

Numai impinsa de foame si de scancetul puilor se incumetase sa coboare lupoaica atata de aproape de locul unde pescuiam. De oameni, adica.

Imi lasasem rucsacul cu merinde si momeala pe malul opus si ascuns intr-un arin, ferit de ochiul ager al pastravului aruncam nada in mijlocul unei bulboane.

La un moment dat, ridicand capul, am vazut, scheletica si cu blana naparlita pe jumatate, o aratare jalnica dar fioaroasa altfel. Era o lupoaica care se apropia ranjindu-si coltii de rucsacul care exala mirosul carnatului fript de dimineata.

Psea incet dar totusi gratioasa, ca o ballerina batrana calcand parca in poante si tatele negre ii atarnau secatuite de lapte. Era un semn ca are pui.

Cu o miscare fulgeratoare lupoaica a desfacut ranita si a scos cu indemanare pachetul unsuros. L-a luat intre dinti si a disparut cu el in adancul padurii.

Timp de zece zile,la aceeasi ora, venea tot mai atenta si tot mai banuitoare tainul pe care i-l sduceam din mila pentru puii ei nevazuti. Risca mult lupoaica dsar instinctual mater o facea sa ignore orice pericol.

Nu departe de locul unde pescuiam se afla casa padurarului si o tabara militara provizorie. Mai bantuiau si vanatori de ocazie invesmantati ca la operetta cu pusca la vedere.

In a unsprazecea zi, fupa ce i-am urmarit miscarile care se desfasurau ca intr-un ritual,la putina vreme dup ace a disparut in intunericul padurii, am auzit o impuscatura sfartecand aerul.

Glontul m-a lovit parca pe mine in piept si nici azi nu stiu daca impuscatura fusese destinata batrani lupoaice fiindca nu m-am mai intors la locul acela niciodata…

_______________

PĂDUREA DE BRAD FOŞNIND MISTERIOASĂ

Peştera umedă mirosind parcă a alge de mare si hornul ei coborîtor parcă spre inima pămîntului  mă infioară de fiecare dată cînd intru în ea si îmi dă o senzaţie de claustrare.

Are o intrare scundă si un fel de anticameră rotundă. Unghiul intrării e atît de ciudat  tăiat  incat soarele nu patrunde acolo niciodată.

De cite ori am luminat  inscripţia aceea ciudata m-am gîndit la omul   care vieţuise acolo şi scrijelase  sub chipul unui ins bărbos  o inscripţie  “aici a vieţuit Pafnutie Chiorul din anul 1906  şi pînă la sfîrşitul zilelor   sale  ce va veni”.

O cruce  era sapata deasupra in stînca dura iar intr-un colţ, pe un  fel de raft ardea pîlpîind  anemic  flacăra unei candele aprinsă de cine ştie cine.

In pestera alăturată cu o intrare  mult mai înaltă, salaşluia de ani de zile  un  alt “despărţit”  de   biserica  un  schimnic  tăcut si modern care, in noţile cu luna asculta la transistorul sau  cu baterii muzică  populară.
*

Pădurea de brad foşnind misterioasa, ca marea in dimineţile .linştite…

_______________

PADUREA FABULOASA, ETERNA SI DISCRETA

1. Ulmul de munte, Ulmus glabra, imi tremura sub geam ingrijorator. Coroana lui, inalta si trufasa, a inceput sa cheleasca. Pierde frunze cu nemiluita ca si cum ar presimti venirea unei toamne perpetue. Il dau ocol incercand sa inteleg de ce se usuca pe picioare. Pana la urma, un timplar din Sinaia imi spune cu voce trista: Moare ulmul domnul scriitor  , ca e sensibil ca o femeie. Il omoara radiatiile. Da, da, radiatiile si-I pacat ca are un lemn galben si moale, usor de lucrat. Si miroase frumos…

2 .A inflorit padurea de salcami de la marginea satului. Parfumul lor imbiba aerul si-l face mai dulce. In amurg, feciorii dup ace se intorc de la camp, se spala, isi pun camasi curate si ies din curte migrand ca hipnotizati spre noianul acela de alb. Desigur ei nu vad in zare altceva decst misterioase mirese fluturandu-si voalurile in lumina soarelui care se retrage umilit sub pamant…

3. Paduricea de soc de la marginea satului,compacta e locul unde bunica mea s-a dus sa moara in urma cu multi ani. Cand inflorea, mirosul bizar te ametea, o dulce lene, un somn viclean iti invaluia faptura. Nu stiu de ce, fetele nemaritate si vaduvele mergeau duminica in imperiul acela aromat sin u se intorceau decat spre seara, somnoroase,usor buimace, cu o expresie de nauceala pe chip.

Bunica mea, la cei optzeci de ani, s-a dus acolo sa doarma putin sin u s=a mai trezit niciodata. Am gasit-o sub coroanele grele acoperita de flori albe, ca de un voal imaculat.

4 Cel mai perfect copac e chiparosul. L-am vazut de multe ori in maiestatea sa regala si neclintirea lui trufasa imi aminteste, paradoxal, de iminenta mortii.

5 In dimineti de toamna, mestecenii prefira in aerul ca mierea un sunet trist de lira…Paduri de brad taiate de lumina in care veverite beau rasina cu botul lor catifelat si moale pulsand in patru puncte cardinale.

6.In mijlocul cvartalului de beton, un nuc lasat neatens de constructori, scapat ca prin minune cu trunchiul alb si uscat, parea sortit mortii. Primavara, in jurul sau, a fost amenajat un loc de joaca pentru copii. Nu mica mi-a fost mirarea sa constat ca dupa o saptamana, nucul uscat, pe care-l credeam mort, a inceput sa infrunzeasca. Renascuse ca prin miracol…

7. Mesteacanul subtire si singuratic, in lunca pustie, tremura infrigurat ca o mireasa abandonata….

_______________

Anunțuri