~„Lupoaica“

Numai impinsa de foame si de scancetul puilor se incumetase sa coboare lupoaica atata de aproape de locul unde pescuiam. De oameni, adica.

Imi lasasem rucsacul cu merinde si momeala pe malul opus si ascuns intr-un arin, ferit de ochiul ager al pastravului aruncam nada in mijlocul unei bulboane.

La un moment dat, ridicand capul, am vazut, scheletica si cu blana naparlita pe jumatate, o aratare jalnica dar fioaroasa altfel. Era o lupoaica care se apropia ranjindu-si coltii de rucsacul care exala mirosul carnatului fript de dimineata.

Psea incet dar totusi gratioasa, ca o ballerina batrana calcand parca in poante si tatele negre ii atarnau secatuite de lapte. Era un semn ca are pui.

Cu o miscare fulgeratoare lupoaica a desfacut ranita si a scos cu indemanare pachetul unsuros. L-a luat intre dinti si a disparut cu el in adancul padurii.

Timp de zece zile,la aceeasi ora, venea tot mai atenta si tot mai banuitoare tainul pe care i-l sduceam din mila pentru puii ei nevazuti. Risca mult lupoaica dsar instinctual mater o facea sa ignore orice pericol.

Nu departe de locul unde pescuiam se afla casa padurarului si o tabara militara provizorie. Mai bantuiau si vanatori de ocazie invesmantati ca la operetta cu pusca la vedere.

In a unsprazecea zi, fupa ce i-am urmarit miscarile care se desfasurau ca intr-un ritual,la putina vreme dup ace a disparut in intunericul padurii, am auzit o impuscatura sfartecand aerul.

Glontul m-a lovit parca pe mine in piept si nici azi nu stiu daca impuscatura fusese destinata batrani lupoaice fiindca nu m-am mai intors la locul acela niciodata…

MIRCEA MICU