~Al. Stănciulescu-Bârda: „Scrisoare către Eminescu” (II)

Într-o scrisoare precedentă însăilam câteva rânduri către marele nostru poet Mihai Eminescu. Multora v-a plăcut, după cum mi-aţi semnalat. Vă mulţumesc şi de aceea am mai alcătuit una, care, cum veţi vedea priveşte viaţa noastră de zi cu zi. Cine are urechi de auzit să ia aminte!

„Bădie Mihai! S-a scurs mai mult de jumătate de veac de când trăgeai clopotele de alarmă prin versul domniei-tale şi făceai cunoscut lumii de-atunci pericolul mare şi hăul spre care se îndreaptă atâţia corupţi ai vremii. Stâlpii de taverne, înţepeniţi pe scaune, cu ochii buimăciţi, cu minte-mprăştiată şi gândul rătăcit, copiii naţiunii lipsiţi de orizonturi., bălăcărindu-si viaţa în glodul decăderii te biciuiau pe suflet, te zgâriau pe creier. Străbunele glorii le fluturai în versuri, nutrind speranţa sfântă că doar-doar o renaşte în inimi înecate în tone de alcool dorinţa de-ndreptare şi pofta de-a fi OM. Eroii de altădată luptând din greu să apere-un hotar, sihastrii vlăguiţi de post şi rugăciune, atâţia prometei înlănţuiţi de propriile lor idealuri, ţărani săraci nădăjduind culesul erau doar câteva modele de viaţă, ce la propuneai prin scrierile tale tinerilor fără tinereţe. Rămâneai dezamăgit, bădie, căci prea adesea vorbeai la nişte stârvuri, uneori putregaiuri fără speranţă de odrăslire. Cu mintea ta isteaţă vedeai în viciul acesta al beţiei pericolul ce paşte o generaţie, o naţiune chiar!

S-a scurs un veac, bădie, şi piesa este aceeaşi. Eroii s-au schimbat. Tavernele se înmulţesc, beţivi de asemenea. în fumul gros de mahoarcă se îngrămădesc mulţi, tot mai mulţi, şi tineri şi vârstnici. Idealurile sunt firave, realizări deloc, pungile tot mai goale, copii tot mai trişti. Femeile-s bătute şi alungate la ore târzii, pâinea lipseşte de pe masă, Minutele sunt rupte, de cărţi nu mai sunt bani. Prin şanţuri ne zac junii, alcoolul duhneşte departe. înjurături, le sunt vorbele alese din gura împuţită, din sufletul lor sterp. Flăcăi vânjoşi ca bradul se ofilesc degrabă, când Bachus îi adoptă cajiii săi pe veci. Duşmană le e lumea, părinţi, copii şi fraţi, iubirea lor e sticla şi halba şi paharul. Se-nchină doar lui Bachus, în cârciumă-şi pierd vremea şi toată agonisita o duc la cârciumar! De te-ai face astăzi şi-ai încerca să numeri cârciumile răsărite pe pământ românesc, ai înnebuni. Guri de iad, bădie, guri de iad, prin care şerpii gheenei ne înghit vlaga naţiunii, ne tulbură orizontul, ne îngreunează zborul!

Se repetă istoria, bădie, şi, din păcate, se repetă mai întâi prin tot ce are mai murdar, mai josnic şi mai morbid!

Cu bine, bădie, pe curând!“

AL. STĂNCIULESCU-BÂRDA

Anunțuri