~Alexandru Husar: „Gânduri răzleţe”

GÂNDURI DESPRE PRIETENIE

Revista „Meşterul Manole”a fost în fond mica mea patrie a reculegerii în cultura naţională.
Despre prietenie în general aş spune: prietenia în esenţă se bazează pe suflet. Prietenia e opera sufletului; ea expune frumuseţea sufletului nostru… În prietenie se confirmă mai ales caracterul. Cum, pentru a fi un bun prieten, trebuie să fii mai întâi tu însuţi om, prietenia e un atestat al nobleţei morale, un certificat al calităţii, al virtuţii, am putea spune chiar al noţiunii de om. Şi, ca atare, o confirmare a vocaţiei umane, un vis al eternităţii, prietenia e cel mai preţios, mai superb dar al vieţii. De natură a influenţa întreaga noastră viaţă, astfel, destinul nostru, prietenia ne salvează, ne înalţă în viaţă ca oameni şi – mai mult – floarea minunatei naturi se va extinde, culorile ei strălucitoare vor fi stimulate uimitor de căldura şi lumina solară a prieteniei. Incontestabil, cei mai buni prieteni ne aduc fericirea şi ne redau valoarea vieţii. Consultând un prieten, omul gândeşte mai plăcut, mai organic, mai unitar… În ce ar privi prieteniile mele în special, îmi spuneam uneori: să-ţi formezi o familie de prieteni, o familie de sfetnici, să-ţi cauţi un sprijin în cuvintele lor!… Era gândul meu vechi, stăruitor, care – în curgerea vremii – avea a-mi deveni sfânt… Asemenea prieteni au fost evenimente morale şi spirituale, cele mai alese daruri ale vieţii mele, căreia i-au dat profunzime şi înălţime, i-au deschis orizont şi, în perspectivă, au contribuit la formarea şi, într-un sens, la împlinirea mea ca profesor şi scriitor. 

 

GÂNDURI DESPRE LIBERTATEA CREAŢIEI

Libertatea creaţiei n-aş defini-o cu uşurinţă, ştiind cât de greu ani în şir i-am dus dorul. N-aş putea evalua cât de corect este să susţinem că în deceniile VII-IX aceasta lipsea cu desăvârşire, nici cât acum, după 1989, ne bucurăm de binefacerile ei. Erau şi atunci momente când aveam nu doar iluzia libertăţii, precum azi ne seduc „binefacerile” ei, dar nu în modul cuvenit apelăm câteodată la ele… În autonomia esteticului nu cred prea mult. Mi-e teamă uneori că nici nu putem crede în autonomia unei valori dependente de atâţia factori care-o susţin sau conservă şi asupra cărora putem opera adesea în mod arbitrar cu destulă uşurinţă, invocând tocmai ca motiv nobila emblemă a esteticului.