~ Stihiile naturii – Pedagogie divina! – Un comentariu de Episcopul Calinic

Pentru ucenicii lui Iisus era anevoios uneori sã înţeleagã anumite lucruri ce le vedeau cu ochii lor, dar şi cele ce auzeau rostindu-se de marele lor Învãţãtor. Cu cât se apropia mai mult Iisus de Jertfa Sa pe Cruce, cu atât mai mult cãuta sã pregãteascã pe ucenici pentru Culmea Înţelegerii. Dar deseori ucenicii rãmâneau nãuciţi de ceea ce auzeau de la Iisus. Dupã cum spune Evanghelia dupã Matei (capitolul 24), dupã ce Iisus Domnul a ieşit din templu, ucenicii s-au apropiat de El şi I-au arãtat clãdirile templului. Vãzându-le Iisus, a zis: „Vedeţi toate acestea? Adevãrat grãiesc vouã: Nu va rãmâne aici piatrã pe piatrã, care sã nu se risipeascã!” (Matei 24, 2). Aşa s-a şi întâmplat! În anul 70 dupã naşterea lui Iisus, Împãratul roman Tit distruge templul arând locul. Dacã, folosind logica, aşa s-a întâmplat cu Templul lui Dumnezeu din Ierusalim ne întrebãm, pe drept cuvânt, ce a mai rãmas din Ierusalim şi împrejurimile sale? Ucenicii, plini de nelinişte, ca şi noi azi, rugau pe Iisus sã le arate, mai pe larg, care ar fi semnele cele mari ale sfârşitului. Iisus le-a rãspuns, zicând: „Vedeţi sã nu vã amãgeascã cineva. Cãci mulţi vor în numele Meu, zicând: Eu sunt Hristos şi pe mulţi îi vor amãgi. Şi veţi auzi de rãzboaie şi de zvonuri de rãzboaie; luaţi seama sã nu vã speriaţi, cãci trebuie sã fie toate, dar încã nu este sfârşitul. Cãci se va ridica neam peste neam şi împãrãţie peste împãrãţie şi va fi foamete şi ciumã şi cutremure pe alocuri. Dar toate acestea sunt începutul durerilor!” (Matei 24, 4-8) Dacã este începutul durerilor, dupã cuvântul Domnului Iisus, atunci ne putem aştepta la dureri şi mai mari şi pe lungã duratã. Ceea ce se întâmplã în lume, în ultimii zeci de ani şi mai ales acum trebuie sã ne dea serios de gândit la ceea ce avem de fãcut. Cauza tuturor relelor, a stihiilor naturii care se abat peste noi, nu poate fi decât fiecare dintre noi, în parte. Adicã, fiecare avem, mai mult sau mai puţin, porţia de vinã, care toate adunate, au adus şi vor aduce prãpãdul peste noi. Cuvântul profetului este categoric: „Sufletul care pãcãtuieşte va muri. Fiul nu va purta nedreptatea tatãlui şi tatãl nu va purta nedreptatea fiului. Celui drept i se va socoti dreptatea sa, iar celui rãu, rãutatea sa!” (Iezechiel 18, 20). Dacã stãm drept şi ne judecãm pe noi înşine, fiecare, fãrã sã ne acordãm nici o scuzã, vom vedea desluşit cã trebuie urgent sã ne îndreptãm cãrãrile, nu doar unul dintr-o mie, ci fiecare cu sine însuşi rãzboindu-se, în solidaritate creştinã, sã pornim pe drumul cel bun. Când o ţarã întreagã este sub arşiţã, nu mai poate fi o glumã. Acum ne aducem aminte de milioanele de avorturi, de toate nedreptãţile, de lenevia în credinţã şi rugãciune, de batjocurile de toate felurile, de superficialitate în rosturile obşteşti, de pierderea vremii în gâlcevi, de ura straşnicã şi lipsa de iertare, de îngroşarea conştiinţei şi alte sechele şi pãcate care juguie biata noastrã viaţã amãrâtã. Aşadar, plata pãcatului este moartea! Sã stãm cu mâinile în sân şi sã murim? Doamne, fereşte! Iatã chemarea profetului: „Dar dacã cel rãu se întoarce de la nelegiuirile sale pe care le-a fãcut şi pãzeşte toate legile Mele şi face ceea ce e bun şi drept, el va trãi şi nu va muri!” (Iezechiel 18, 21) Ba, mai mult, ne mângâie marele profet: „Nu se vor pomeni deloc nelegiuirile pe care le va fi fãcut, ci va trãi pentru dreptatea pe care va fi fãcut-o!” (Iezechiel 18, 22). Astfel, vom înţelege cã stihiile naturii peste noi sunt o lecţie usturãtoare, dar tãmãduitoare. Estepedagogia divinã de care sã nu uitãm, ca sã nu ne fie mai rãu!

CALINIC

Episcop al Argeşului şi Muscelului

Anunțuri