■ SCRISORI DIN BREMEN – o rubrică de prof. dr. Viorel Roman (Germania)

„ÎMPĂRAT“ ŞI „PAPĂ“

Problema sau Chestiunea Orientală : Serbia fără Kosovo / Georgia fără Abhazia şi Oseţia de Sud

Debutul Chestiunii Orientale este Pacea de la Kuciuk Kainargi / Silistra 1774. Ţarul învingător şi Sultanul fără vlagă se înţeleg în privinţa patronajului Moscovei asupra ortodocşilor ajunşi sub musulmani. Aceasta Problemă este nodul gordian al celor 8 războaie ruso-turce (1710-1878) pentru a « doua Romă », aşa că independenţa Kosovo-ului, sub patronajul SUA/UE şi a Abhaziei şi Oseţiei de Sud sub cel al Rusiei sunt de neînţeles fără luarea la cunoştinţă a Problemei Orientale, care numai aparent s-a încheiat cu dispariţia Sultanului turc şi Califului după Primul Război Mondial.

Un mileniu – de la Mahomed până la eşecul din faţa Vienei – lumea islamică condusă de Sultan şi Calif domnea pe trei continente. Dar după victoria Papei şi Împăratului la Viena 1683, Ţarul Petru cel Mare, urmaşul Împăratului Imperiului Roman de Apus se consideră îndreptăţit să moştenească el a « doua Romă ». Patriarhul grec, după experienţa cu cruciaţii, era de partea Sultanului şi a Ţarului. Astfel s-au configurat forţe imperiale într-un permanent conflict, război – cald sau rece -, care determină soarta lumii : (1) creştinii occidentali, conduşi de Împărat şi Papă, (2) creştinii ortodocşi, conduşi de Ţar şi (3) mahomedanii conduşi de Calif.

Occidentali vor refacerea unităţii creştine şi nu pot acceptă dominaţia unilaterală ortodoxă. Pe de altă parte a « treia Romă », Moscova urmăreşte şi ea refacerea Imperiului Roman şi a unităţii creştine. În acest conflict Sultanul a supravieţuit mereu sub sabia lui Damocles : cine-l va moştenii? În jurul cui vor gravita neamurile din Asia, Africa si Europa, din Balcani şi Caucaz ? Cine va domina : pravoslavnicii, occidentalii, islamul? Sultanul, Califul turc a dispărut, întrebările sunt încă actuale.

Avântul ruşilor spre Constantinopol, spre sud este încununat de succes şi la Pacea de la Iaşi 1792, Bucureşti 1812, Adrianopol 1829 şi Unikar Skelessi 1833. Vestul cu interese nu de rare ori divergente par a fi total dezorientaţi în această complicată Chestiune, aşa ca ruşii îi atacă pe turci 1853 sub pretextul nesocotirii intereselor lor la Ierusalim. În războiul din Crimea, « primul război mondial eşuat », Anglia, Franţa şi aliaţii lor înving şi la Pacea de la Paris 1856 impun Rusiei demilitarizarea Marii Negre şi concesii teritoriale. Ţarul tuturor ortodocşilor nu poate însă renunţa la misiunea sa imperială, aşa că-l atacă din nou pe Sultanul turc şi obţine noi concesii la Pacea de la San Stefano 1878. Congresul de la Berlin, din acelaşi an, nu face altceva decât să prelungească soarta « bolnavului de la Bosfor » musulman numai pentru a nu da câştig de cauză pravoslavnicilor. Serbia, Montenegro, România devin independente iar Bosnia şi Herzegovina ajung sub administraţie occidentală, austriacă.

Al Doilea Război Mondial permite Moscovei să pună bazele unui imens Imperiu Roman de Răsărit de la Berlin până la Marea Japoniei, dar Uniunea Sovietica  –  o formă laică imperială – nu face faţă în Războiului Rece cu Vestul. Oricum Turcia şi Grecia rămân constant în tabăra occidentală. O politică imperială creştină unitară şi faţă de islam – conditio sine qua non a păcii lumii – eşuiază mereu, după cum se poate uşor observa în conflictele din Balcani, Caucaz şi Orientul Apropiat şi Mijlociu.

Roma interesată în emanciparea şi unitatea creştinilor, nu pot accepta o expansiune unilaterală a ortodoxiei. La fel Moscova. Acest cerc vicios a fost depăşit în vremea Conciliului Vatican II. Papa şi Patriarhul de la Constantinopol ridică anatema care divizata lumea creştină. Uniunea Sovietică, comunismul dispar, apoi Papa Ioan Paul II îi apropie pe pravoslavnici de occidentali, fără a putea vizita însă Moscova sau Belgradul. Fondul religios al Problemei Orientale e neschimbat şi în zilele noastre.

Totuşi situaţia este promiţătoare. Rusia a revenit la creştinism după erezia ateistă marxistă, iar întronizarea Preşedintelui Dmitri Medvedev cu un ritual creştin bizantin a reactualizat continuitatea Imperiului Roman. Occidentul are un continuator al tradiţiilor romane, Papa, dar nu are « Împărat » legitim. Preşedinţii UE, SUA nu au o poziţie similară Împăratului creştin al Imperiului Roman de Apus, al Ţarului Rusiei.

Soarta lumii depinde acum de Ţarul Medvedev şi de Papa Benedict XVI. Refacerea unităţii creştine e posibilă dacă Moscova renunţă la izolare şi Roma continuă linia generoasă a primului Papă slav faţă de pravoslavnici. Pentru că numai împreună, Papa de la Roma şi « Împăratul Roman » de la Moscova pot depăşi « diagonalele tragice ale Europei » şi asigura pacea lumi. Începerea dialogului dintre Moscova si Roma în vederea refacerii unităţii creştine va schimba pozitiv mai mult faţa lumii decât războaiele lui Napoleon si Adolf Hitler împotriva Rusiei şi va face oricum inutil independenţa unor mici provincii de la Limes, în Balcani sau Caucaz.

Prof. Dr. VIOREL ROMAN, Academischer Rat a.D.

___________________

CE ESTE EUROPA?

Dupa Herodot (484-425), primul care pomeneste de Europa, Persani vedeau Asia cu popoarele ei, ca tara lor. Europa si grecii era complet in afara granitelor lor. Au fost necesare polisurile grecesti si Imperiul Roman pentru aparitia unui Continent in jurul Mediteranei, si numai dupa ocuparea nordului Africii de catre islamici s-au conturat: Asia, Africa si Europa.
Imperiul Roman de rasarit, a rezistat, in timp ce Roma pierde sudul Mediteranei, trece Limesul si ajunge in Scandinavia. Astfel Sacrum Imperium Romanum si Imperiul lui Carol cel Mare devin sinonime cu Europa, UE.
Paralel apare si constiinta Europei orientale. Bizantul a rezistat barbarilor. De aceea, similar evolutiei vestice, expansiunea grecilor, in lumea românilor, a slavilor, are elemente comune cu vestul. Ideea imperiala, biserica unesc cele doua Europe. In Bizant Imparatul este vicarul lui Hristos. In apus Papa si Imparatul au misuni separate, nici unul nu pot ajunge la puterea totalitara, ca in Bizant. Aceasta diviziune a puterii a format Europa occidentala, dar este si o sursa perena de criza – care-i calea adevarata?
Prabusirea Constantinopolului sub musulmani s-a datorta neconcordantei celor doua Europe, pentru care esec germani au protestat, si astfel s-a revenit la vechiul Limes, la sud latini romano-catolici, la nord
germanicii protestanti. Pe de alta parte a treia Roma, Moscova sub Petru I se orienteaza spre vest, dar se extinde si in Asia. Tot asa procedeza si apusenii, care ocupa America. Si aici se reface, regaseste vechiul limes: America latina, romano-catolica, iar la nord, anglo-saxona si protestanta.
Criza europeana de dupa Schisma, adincita de Reforma se agraveaza cu Revolutia Franceza, cind normele Sfintul Imperiul sunt inlocuite cu ratiunea si vointa cetatenilor. Pentru prima data in istorie, Divinitatea devine o chestiune particulara si statul laic. De acum Divinitatea nu mai este relevanta in stat, iar credinta se muta din domeniul ratiunii in cel al simturilor. Religio vera, religia crestina a adevarului devine una mai mult romantica. Lichidarea Sfintul Imperiul a dus la aparitia natiunilor laice, care au pastrat totusi ceva din vechia misiunea imperiala romana, cu rezultatul ca au generat nenumarate razboaie devastatoare, mai ales in secolul XX.

_______________

TRUFIE ŞI IGNORANŢĂ LA PARIS

Luptele de strada din Franţa între musulmani şi poliţiştii lui Nicolas Sarkozy, evreu, ministru de interne şi candidat la preşedinţie, s-au extins în Belgia şi Germania. E încă un semnal de alarmă după eşecul Constituţiei „fără Dumnezeu” a Europei / UE? E o continuare a conflictului islamului cu lumea iudaico-creştină din Orient(?), a fostelor colonii cu metropolele(?), a incompatibilităţii între „Lumea III” cronic subdezvoltată şi bunăstarea din „Lumea I”(?), între civilizaţia euro-atlanică şi cea afro-asiatică(?). Aroganţa secularizării, care de un secol refuză să ia act de apartenenţa religioasă şi etnică, se confruntată acum brutal cu realitatea. Cu toate astea se ştie că în Franţa sunt circa şase sute de mii de evrei şi sase milioane de musulmani. În UE sunt peste 13 milioane de mahomedani cu şcoli coranice, iar turcii reiau cu mijloace diplomatice asediu Vienei, Europei. Musulmanii din Paris nu mai au însă nici răbdare şi nici nu înţeleg formele de penetrare paşnice, laice. Încurajaţi de retragerea evreilor din Peninsula Sinai, din Fâşia Gaza şi de dificultăţile Aliaţilor în Irak, ca urmare a aruncării în aer a autobuzelor etc., mahomedanii aplică în prezent aceiaşi tactică şi în UE. Ei sunt favorizaţi de o presă, care-i prezintă pe doi „tineri” morţi într-un accident la Paris ca victime ale poliţiei. Nu se precizează că erau delicvenţii fugari musulmani şi că au fost electrocutaţi pentru că s-au pitit într-o cuşcă de înalta tensiune. Mahomedanii, tot „tineri”, şi-au răzbunat „martirii” incendiind automobile, rănind poliţişti, ucigând, după care-i cer lui Sarkozy să-şi ceară scuze şi pun condiţii ca după război. Preşedintele, prim-ministrul apelează la dialog, la înţelegere între religii şi etnii. Presa vorbeşte eufemistic numai de „tineri”, nu de infractori, iar expulzarea a o sute de delicvenţi din „Lumea III”, fără drept de şedere în UE, e prezentată ca o măsură abuzivă. Celebri filozofi ai „capitalei luminilor” sunt muţi. Indiferent cum se încheie acest conflict religios – va fi luat în serios, sau muşamalizat -, timpurile în care occidentalii se comportau ca şi cum lumea le aparţine şi e secularizată, aşa cum vor ei, s-a terminat. Asta are consecinţe şi la aderarea la UE a ţărilor ortodoxe România, Bulgaria şi a Turciei musulmane. În comparaţie cu islamicii, ţiganii ortodocşi români, chiar daca acţionează în grup organizat, s-au limitat la cerşit şi la încălcări banale ale legii, totuşi apartenenţa lor etnică şi religioasă joacă deja, din nou, un rol important în Franţa şi Europa. Îi va determina asta pe români să înceapă dialogul cu Roma, pentru ca aderarea lor la UE 2007 să fie de durată, nu ca a rromilor repatriaţi pentru că aparţin unei etnii şi religii cu un cod de comportament străin, indiferent dacă s-au făcut vinovaţi, ca musulmani din Paris, sau nu? Trufia şi ignoranţa din vremea războiului rece a occidentalilor e pusă la încercare, după cum remarca filozoful francez Andre Malraux (1901-1976) – „Secolul XXI va fi religios, sau nu va fi deloc”.

_______________

IMPERIUL-MISIUNEA MOSCOVEI

Globalizarea Imperiului Roman a devenit creştină sub domnia lui Constantin cel Mare (306-337), dar divizarea Imperiului în cel de Apus şi de Răsărit (395), cu centrele politico-religioase Roma şi “Noua”, “a doua Romă”, Constantinopol, a creat în timp două Biserici. Occidentalii au receptat mai mult îndumnezeirea omului, Crăciunul, raţionalitatea lui Aristotel şi au optat pentru o cultură politică “orizontală”, democratică. La orientali, a primat urcarea la ceruri, Paştele, idealismul lui Platon, cultura politică “verticală”. A urmat Schisma (1054), dar acum sărbătorim patru decenii de la ridicarea anatemei. Există o punte peste prăpastia milenară est/vest. Refacerea unităţii creştine e aproape.

După prăbuşirea Constantinopolului sub turcii musulmani (1453), misiunea imperială creştină bizantină s-a mutat în “a treia Romă”, la Moscova şi a avut până recent un cuvânt greu de spus în lume. Uniunea Republicilor Socialiste Sovietice a contribuit masiv la civilizarea, “creştinizarea laică, ştiinţifică şi materialistă” a Euroasiei de la Berlin, Praga, Belgrad, Bucureşti până la Marea Japoniei. Asta fără a pomenii fascinaţia marxism-leninismului, a comunismului în rândul intelectualităţii occidentale şi în „Lumea III”.

Comunismul rus şi naţional-socialismul germanic au pierdut credibilitatea, după ororile comise şi pierderea războiului, dar Moscova a acumulat o experienţă seculară în globalizarea creştină de tip oriental, de acea merită toată atenţia “Globalistica / Global Studies”, 1300 p., ed. de I.I. Masur şi A.N. Tsumalov. Articolele enciclopedii n-au fost cerute de editori, ci au fost puse la concurs. Cei mai competenţi autori din domeniu au fost solicitaţi să se exprime liber şi au fost ca atare publicaţi. Un model demn de urmat. Sintezele privind sobornicia, religia, pacea, demografia, ecologia, războiul, politica, terorismul etc. dau o imagine fidelă a viziunii inconfundabile ruso-pravoslavnice de-a lungul timpului.

De la concepţia modernizatoarea a lui Petru cel Mare la marii gânditorii din sec. 19, Vladimir Soloviev (teocraţia universală), Fiodor Dostoievschi (umanismul rus universal), Nicolai Gogol (suflete moarte) etc., la cei preocupaţi de “cosmos” la cumpăna sec. 19/20, Constantin Ziolkowski, Nicolai Fiodorov, “Globalistica” redă fidel “ideia rusă” despre mondializare, cucerirea lumii şi a cosmosului. Prinţul şi anarhistul Petru Kropotkin voia chiar să înlocuiască organizarea socială “verticală” cu cea “orizontală”, bazată pe “respect şi solidaritate”. O idee cât se poate de modernă, care depăşea cu mult vremea în care trăia autorul.

Un precursor al mondializării a fost şi Alexadru Bogdanov, care în “Tectologie”, apăruta înainte de primul război mondial, a analizat surprinzător de excat toate problemele cu care se confruntă “satul global” de azi. Şi mai spectaculoasă e viziunea poetului futurist Velimir Hlebnicov, care visa la o limbă universală peste “înţelepciunea” celor naţionale: “Limba este la fel de înţeleaptă ca natura şi numai odată cu evoluţia ştiinţei, vom învăţa descifrarea ei.” El căuta o sinteză a spiritualităţii euroasiatice, şi ca “preşedinte al globului” a prezis prăbuşirea ţarismului, al doilea război mondial, chiar şi deznodământul lui, folosindu-se de interferenţa poeziei cu matematica, ceea ce el numea “ştiinţa soartei”.

Etnologul Lev Gumiliov (decedat în 1992) a intuit „obstrucţia” din societăţile, care mai mult consumă decât produc bunuri materiale şi spirituale. După care: “Corupţia se legalizează, criminalitatea se proliferează, armata se degradează, aventurieri, care se joacă cu emoţiile maselor, preiau puterea. Populaţia descreşte ca număr, dar această pierdere este echilibrată de imigraţia etniilor străine din vecinătate, care treptat domină din ce în ce mai mult societatea.”

Astfel de fenomene au apărut pretutindeni după demontarea Cortinei de Fier şi dezmembrarea “Lagăr”-ului condus de Moscova, la ruşi, ucraineni, moldoveni, români, bulgari, sârbi, albanji. De aceea, mai ales la creştinii ortodocşi, teoria conspiraţiei a „trădări, vinderii şi jertfiri interesului naţional după Revoluţia din 1989”, e a tot prezentă în medii foarte diverse. Biserica nu se poate împaca cu „obstrucţia” economică, social-politică şi readuce mereu în memorie rolul şi importanţa misiunii ortodoxe a Moscovei, Bucureştilor şi Belgradului.

Depăşirea crizei actuale generate de globalizare, printr-un dialog spre refacerea unităţii între Biserica Romei şi a Moscovei, “a treia Romă”, după perioada de supravieţuire în catacombe, e la început. Dar există o misiune imperială milenară şi în est. Mărturie stau monumentala “Enciclopedie Sovietică” şi noua sinteză “Globalistica / Global Studies”. Pe când astfel de enciclopedii şi la Bucureşti, Sofia, Belgrad, atât de necesare integrării în curând în Europa / UE. Creştinismul respiră cu doi plămâni – unul occidental şi unul oriental.

_______________

GLOBALIZAREA

„Lumea-i ca un teasc de ulei; se stoarce necontenit. Daca eşti spumă reziduală te scurgi în cloacă; dacă eşti ulei rămâi în vasul de ulei. Oricum stoarcerea este inevitabilă. Acum observă reziduurile, observă uleiul. Pretutindeni în lume se stoarce: prin foamete, război, sărăcie, creşterea preţurilor, nevoi de tot felul, moarte, tâlhărie, sgârcenie; astea sunt necazurile celor săraci şi problemele statelor, noi le trăim (…) Aşa că se găsesc amărâţi care în faţa acestor necazuri murmură şi zic `Ce rele sunt aceste timpuri creştine…´ Asta este spuma reziduală care se scurge din teasc direct în cloacă; ea e neagră pentru că, cleveteşte; ea nu străluceşte. Uleiul străluceşte. Aşa se regăseşte un alt om în acelaşi teasc prin frecarea care-l macină – nu a fost frecarea, care l-a făcut atât de alb?” Augustin (354-430): Serm ed Denis XXIV,11. E greu de găsit o definiţie a globalizării mai clară, decât în aceste rânduri ale părintelui fondator al bisericii latine, occidentale. Ce trăim noi azi? Un miliard de creştini trăiesc în lumea „întâia”, dezvoltată, bogată. Restul supravieţuiesc de pe o zi pe alta cu câţiva dolari pe zi, de la mână la gură, în lumea a „treia”, cronic subdezvoltată şi săracă. Suntem în teasc şi storşi. E suficient să privim conflictele dintre cele două lumi şi argumentele pro şi contra globalizării: ce rele sunt aceste timpuri. Cloaca comunistă dispare. Imaginea lumii, a globalizării este deformată de credinţa că oamenii gândesc raţional numai de la Revoluţia Franceză. Ca şi cum două mileni de filozofie, religie greacă şi judeo-creştină n-ar exista. De fapt, e invers. Desigur, filozofia şi teologia îşi pun întrebări, la care nu se pot găsi răspunsuri verificabile empiric. Ar fi şi inutil să ne întrebam asupra sensului istoriei sau globalizării, dacă procesul ar fi (pre)vizibil. Pe de altă parte, numai faptul că ne întrebam, dacă istoria are un sens, şi dacă are, care ar putea fi el, ne poate decepţiona. Decepţiile apar când aşteptările nu-s împlinite. Dacă ne întrebam şi azi dacă istoria are un sens sau nu, este rezultatul gânditorilor judeo-creştini. Ei au depăşit resemnarea repetabilităţii din antichitate şi a umplut golul cu speranţă şi credinţă. Omul modern a transformat numai principiile teologice ale istoriei (creaţia, încarnarea, judecata de apoi, mântuirea), în principiile secularizate ale universalităţii şi progresului şi face neîncetat eforturi empirice, care să dovedească unitatea istoriei, globalizarea şi mai ales progresul. Azi credem că mondializarea e un fenomen recent şi nu băgăm de seamă că s-a găsit un răspuns la el încă de la începutul mileniului întâi. De atunci putem explica istoria cu argumetele filozofilor antici sau a creştinilor, sau cu puţin din fiecare. Nimic nou sub soare.

_______________

CONFUCIANISMUL & COMUNISMUL

În vreme ce Lagărul ortodoxo-comunist din Europa Răsăriteană a renunţat peste noapte la ideologia clasei muncitoare şi s-a autodizolvat, din decembrie 2005 Republica Populară Chineză este a patra putere economică a lumii cu o rezervă valutară a Băncii Centrale de 800 miliarde de dolari, în continuare creştere. Dece a eşuat dictatura proletară, marxist-leninistă la pravoslavnicii ruşi şi dă asemenea roade la confucianiştii chinezi? Dictatura comunistă era în ambele cazuri o încercare de a depăşi subdezvoltarea cronică moştenită de la Ţarul rus şi Împăratul Chinei şi de a întra pe această cale -de sorginte occidentală-, mai târziu decât alte naţiunii, în rând cu lumea, adică cu lumea capitalistă a creştinilor occidentali.

Bineînţeles că dictatura de dezvoltare proletară trebuie să fie numai o trambulină, o perioadă eroică limitată în timp. Ţelul final a unei astfel de politici economice radicale nu putea fi altul decât integrarea rapidă în diviziunea socială a economiei mondiale, a căror reguli sunt dictate de capitaliştii. De aceia, probabil privind şi experienţa celorlalte Partide comuniste şi muncitoreşti, în R.P. Chineză începe să devină clar că în era globalizării fără o „religie de stat” stabilă, concurenţa cu lumea euro-atlantică nu are mari şanse de izbândă.

Hu Jintao, preşedintele Chinei, vorbeşte deja mai mult de „o societate armonioasă” de tip asiatic decât „de lupta de clasă” de tip european, ceea ce este un indiciu că se va renunţa treptat la gândirea comunistă, la dialectica materialistă şi istorică, la „religia abrahamică” a lui Karl Marx şi se va reveni la „religia asiatică”, care urmăreşte realizarea unei armonii sociale după modelul din natură şi cel cosmic.

Această evoluţie este cu atât mai surprinzătoare cu cât Partidul Comunist Chinez a început ca o mişcare revoluţionară „progresistă”, anticonfucianistă. Dar globalizarea sec. 21, căreia i se datorează spectaculoasa dezvoltare economică, a adus cu sine însă şi nesiguranţa chinezilor, care caută acum noi puncte de orientare. Surprinzător, sau nu, aceste sunt cele formulate de Confucius cu 2556 ani în urmă. Universitatea din Peking va publica până în anul 2020 o imensă ediţie internaţională de cinci mii de volume consacrate gândirii lui Confucius de a lungul timpului.

Organele de presa ale PC nu pot fie încă de acord cu o noua „religie de stat”, dar tolerează revenirea la tradiţie. Ea ridică moralul maselor în tranziţie. Ambivalenţa între conţinutul ideologic comunist şi ambalajul tradiţional confucianist nu va fi însă de durată. R.P. Chineză devine o mare putere şi va lua decizii de anvergură. După toate aparenţele, confucianismul va înlocui marxismul, care va fi aruncat, în mod treptat şi „armonios”, la lada de gunoi a istoriei, ca în Europa Răsăriteană.

_______________

CIA ŞI IPOCRIZIA. CE CRED MUSULMANII?

În primul război mondial (1914-191 Browser-ul nu permite afişarea acestei imagini.au fost masacraţii milioane de tineri creştini, în al doilea (1939-1945), pe lângă militari au murit nevinovaţi la Auschwitz & Hiroşima, în al patrulea, împotriva terorismului islamic (2001-), după cel de al treilea „război (mondial) rece” (1945-1989), nu mai există soldaţi, fronturi, drapele, fanfare, tratative, ci occidentalii sunt în permanentă primejdie de a fi aruncaţi în aer de fanaticii invizibili ai lui Osama ben Laden urmăriţi fireşte peste tot de agenţi secreţi occidentali. Plecând de la aceste adevăruri elementare, ipoteza că există temniţe unde CIA torturează terorişti musulmani în România, a răscolit conştiinţa unor politicieni germani, care au cerut imediat sancţiuni împotriva Bucureştiului. Peste realitatea din cele 200 de temniţe din UE cu străini pe cale de a fi expulzaţi în „Lumea III” se trece uşor cu vederea. La Paris există o astfel de puşcărie unde deţinuţi s-au automutilat din cauza lipsei de lumina zilei, de ventilatoare etc. La Schiphol încarceraţi au ars de vii. Refugiaţi din exclavele spaniole Melita şi Ceuta sunt retrimişi în Maroc unde tortura e la ordinea zilei. Ipocrizia i-a găsit ţapi ispăşitori însă numai pe românii, ca şi cum în acest război secret, invizibil numai ei nu respecta „valorile europene”. Nimeni nici nu se gândeşte la spanioli, francezi, olandezi sau nordamericani. Oricum Gunatanamo, în comparaţie cu ceea ce se întâmplă în UE, pare o staţiune balneară. O altă faţetă a ipocriziei generalizată. Noul preşedintele al Iranului Mahmud Ahmadi Nedşad afirmă că Holocaustul e o legendă cu menirea de a legitima statul Israel în defavoarea palestinienilor. Dacă creştinii vor un stat iudaic, acesta ar fi mai potrivit în Germania şi Austria, vinovate de încercarea de exterminare a izraeliţilor, sau în USA, unde au o poziţie privilegiată. În occident, ca în România, „revizuirea” Holocaustului e caz penal, nu însă la musulmani. La Naţiunile Unite, la impunerea unei zile pentru comemorarea Holocaustului, toate ţările islamice au fost împotrivă. Aşa că ce afirmă preşedintele revoluţionar al Persiei, nu e o mare noutate. În apus, mai ales în Germania şi Austria, nu se face economie de cuvinte în a condamna „revizuirea” Holocaustului, catalogului sancţiunilor posibile începe cu refuzul de a permite fotbaliştilor să joace în Europa, până la distrugerea reactoarelor atomice din Iran. Revolta împotriva antisemitismului islamic e fără îndoială sinceră, dar nimeni nu pomeneşte sau mai degrabă nu vrea să vadă că numai în prima jumătate a anului 2005, Germania a livrat Iranului mărfuri în valoare de peste două miliarde de euro. Câte din aceste produse industriale ajută la fabricarea bombei atomice islamice, care va ameninţa cândva Israelul? E o întrebare la fel de nedorită ca şi punerea la îndoială a moralei occidentale cu două unităţi de măsură, de care se lovesc mai ales românii când privesc spre Europa.

_______________

~”România este la răscruce”

Le multumesc celor care ma tin la curent cu evenimentele majore. Ca acuma: moartea Prea Fericitului Patriarh Teoctist. L-am intalnit la inceputul anilor 90 de doua ori si de fiecare data era bine dispus, plin de umor si intelegere pentru cei din jur. Preafericitul ne-a primit 1992 pe noi, „fii risipitori” de pe alte meleguri, a taiat vitelul cel gras si a fost foarte generos cu noi, un mic grup de privilegiati. Cu mine in special, pentru ca s-a interesat, ce si cum e cu mine. Am o poza in care Preafericitul se uita rabdator la mine, iar eu sunt evident inca nesigur de revenirea la normaltate.

Dar cum se vede, fugit irreparabile tempus … Dupa cum scrie si Artur Silvestri („Romania a ramas fara Pastor”), Romania este la rascruce … Sa ne rugam pentru cel ce ne-a parasit si pentru noul Patriarh.

_______________

~„Svastica, Secera şi Ciocanul“

Europa, UE s-a construit pe dreptul roman, codul canonic romano-catolic actualizat şi modernizat. Religia formatoare este creştinismul, simbolul este crucea. Svastica, „Secera şi Ciocanul” sunt asociate cu înjosirea Omului, cu orori strigătoare la cer. Fascismul, comunismul sunt în afara legii. Trebuie interzise acum şi simbolurile lor?

Adolf Hitler a luptat pentru dominaţia „rasei nordice, ariane, (indo-)germanice”, aşa că în Imperiul său s-a practicat un imperialism rasial, care n-a fost naţional, socialist sau raţional. Confuzia propagandistică între nazism şi rasism, intenţionată, sau nu, continuă. Ideologia nazistă s-a bazat pe Mein Kampf, pe un amalgam autobiografic rasial şi pseudoştiinţific. Crucea încârligată, simbol hindus, Svastica pe un drapel roşu revoluţionar era emblema „Mişcării” muncitorilor de rasă germană, Imperiului.

Iosif V. Stalin a luptat pentru extinderea „pămâtului slav”. Uniunea Republicilor Sovietice Socialiste urmarea însă şi mânuirea întregii lumii pe baza panslavismului şi panortodoxismului. Ambele ideologii erau mascate într-un ambalaj ideologic marxist de esenţă occidentală. Ele justificau atât „Lagărul”, o „închisoare a popoarelor” – eliberate paradoxal de „exploatarea omului de către om” – şi Cortina de Fier, cât şi deschiderea de filiale ruso-comuniste în democraţiile capitaliste. „Secera şi ciocanul” pe un drapel roşu revoluţionar era simbolul „Mişcării” clasei muncitoare, a neamurilor ocupate de Armata Roşie in est, inclusiv a cozilor de topor sau a naivilor din vest.

Expansiunea „rasială” a lui Hitler şi cea „teritorială” a lui Stalin au durat numai 12, respectiv 70 de ani, dar a distrus fizic si spiritual zeci de milioane. Comunismul şi nazismul erau experimente păgâne, anticreştine. Ele nu se bucură de simpatie, nici la germani şi la slavi. După prăbuşirea Imperiilor lor, popoarele eliberate şi-au regăsit identitatea în Europa creştină / UE. Pentru că: „Acolo unde este spiritul lui Cezar, Caius, Traian, Vergiliu, acolo unde numele lui Moise, acolo unde numele lui Aristotel, Platon şi Euclid au o semnificaţie şi o autoritate simultană, acolo este Europa. Orice rasă şi orice pământ care au fost succesiv romanizate, creştinate şi supuse spiritului disciplinei grecilor este în mod absolut european“. (Paul Vallery)

Naţional-socialismul german şi comunismul ruso-slav nu aveau nimic de a face cu naţionalismul, socialismul sau comunismul, de aceea încercarea de a interzice în UE simbolurilor lor – Svastica, „Secera şi Ciocanul” – este în primejdie să muşamalizeze fondul problemei şi să prejudicieze mai ales dreptul la libertatea de expresie.

___________________

~Un megapolis în Câmpia Dunării ?

Megapolisul „Noul Bucureşti” După un mileniu de izolare şi periferizare de către de imperiile musulmanilor, ruşilor şi germanilor, refacerea graniţele fostului Imperiu Roman în Uniunea Europeana, dinamica globalizării va modifica modul de producţie şi de viata a românilor. Urmaşii legiunilor pierdute la Dunărea de jos vor avea posibilitatea să-şi folosească talentele organizatorice, ingeniozitatea, cu care câştigă azi fără prea mare folos la mai toate olimpiadele ştiinţifice sau sportive. După dictatura de dezvoltare, dezindustrializarea, revenirea la agricultura se subsistenţă şi brusca reorientare a elitei postcomuniste spre apus, fără a căuta un limbaj comun cu vestul, fără unirea religioasa a româno-ortodocşilor cu creştinii occidentali, a dus la situaţia catastrofală din România şi Republica Moldova. În loc să vină la muncă la Bucureşti, milioane de românii au plecat mai mult sau mai puţin legal sau de bună voie în apus. Astfel se încearcă întârzierea apariţiei megapolisului valah Bucureşti – de la Giurgiu la Braşov. In ultima jumătate de secol în România socialista s-a propagat dezvoltarea multilaterală şi industrializarea echilibrată a tuturor judeţelor. Dar după eşecul politicii de depăşire a subdezvoltării „prin noii înşine”, azi teoreticienii, sociologii oraşelor redescoperă avantajele marilor centre urbane. Nu numai ca ele sunt o realitate în expansiune – 20 de milioane în Tokio, oraşul Mexico, Sao Paulo, 40 de milioane între Boston şi Washington, etc -, ci pentru că raţionalitatea socio-economică a unei concurenţe fără frontiere dictează acest proces. Distanţe scurte între partenerii unui proces de producţie din ce în ce mai diversificat, cercetarea ştiinţifică, pregătirea si calificarea continuă, mobilitatea forţei de muncă, administraţia raţională, universităţile, oferta culturală şi artistică sunt tot atâtea argumente, care pledează şi pentru viitorul magalopolis moldo-valah. Raportul „Noul Bucureşti” elaborat de un colectiv coordonat de dr. Artur Silvestri merită toată atenţia pentru ca prefigurează o direcţie realistă şi optimistă în acelaşi timp, într-un climat încărcat de prejudecăţile izolări trecutului. După ce UE se va extinde până la Marea Neagra vă modernizarea în primul rând agricultura medievală actuală şi va disponibiliza astfel milioane de ţărani prea puţin pregătiţi profesional si insuficient integraţi într-o viaţă economică modernă. Aceştia împreună cu milioanele de români care se vor reîntoarce de la munca la negru din apus, inclusiv mobilitatea forţei de muncă pe tot continentul, vor contribui cu experienţa din marile centrele urbane occidentale, nu numai la o societate bazată pe raţionalitate şi contract, ci şi la construcţia megalopolisul valah de la Dunăre până în Carpaţi.

___________________

~ „Nemţii nu au case de vacanţă. De ce ?”

În RFG, casele de vacanţă sunt un privilegiu al păturii privilegiate, iar în fostul RDG casele de vacanţă erau un sport naţional care se pare că acum s-a încheiat. De ce se intampla asa ? Pentru că nu mai au nici bani, nici timp, nici disponibilitate şi nici filosofia veche care le permitea sau îi obliga să se refugieze în Dacie cu micul Trabant şi cu micul lor orizont comunist dar de fapt mic burghez. De fapt , neamtul este consumator de servicii, el merge cu nişte bani foarte drămuiţi în zona mediteraneană din Turcia şi cu 2-300 de euro el îşi face o vacanţă acolo şi vede Spania, Portugalia, Tunisia. În Germania serviciile de turism se vând la magazinele alimentare sau la cafenele. Serviciile de turism sunt ca un obiect de larg consum. Si in casele inchiriate neamtul traieste asemanator . Dus-întors, o cameră de regulă fără curăţenie, el îşi cumpără acolo un făraş şi ceva cu care face curăţenie în cameră, el îşi cumpără hârtie igienică, el îşi curăţă WC, am trăit şi eu aşa. De exemplu în camere foarte ieftine, ca toţi proletarii din Norvegia, Scoţia, Anglia care aveau numai o singură îndeletnicire să se îmbete criţă o dată, de două ori în această vacanţă pentru ei unică, iar magazinele sunt infernale, nu-ţi poţi imagina. La aceste servicii apelează persoanele de condiţie joasă. Există şi oameni cu bani. în Germania proprietăţi au Boris Beker, Claudia Schiffer, protipendada din sport, modă politică, politicieni germani social-democraţi şi-au cumpărat case vechi de vacanţă din Toscana, se întâlnesc acolo şi dealtfel se şi cheamă staţiunea Toscana. Când am împlinit eu 25 de ani de partid social democrat şi am fost sărbătorit acolo am primit produse din Toscana. Numai burghezia mare are case de vacanţă. Burghezia mică nu-şi poate permite iar pentru muncitorime sau pentru clasa muncitoare s-au făcut nişte mici parcele cu mici colibe aplicate pe ele unde muncitorul are voie să stea sâmbăta şi duminica la iarbă verde.

____________________

~ „Sistemul „fordist- taylorist” s-a încheiat”

Există în Germania case ale firmelor la care lucrează? Au fost, Krupp şi marile firme din trecut făceau aceste lucruri pentru muncitori, dar această perioadă s-a terminat. Nu mai există acea legătură, ataşamentul muncitorului, inginerului german care lucra pentru Krupp de 2 generaţii. Acum se mai lucrează 2-3 ore pe săptămână, Krupp şi-a diversificat producţia în toate ţările, este cu totul altă structură a clasei muncitoare. 6 milioane de muncitori nu mai merg la serviciu, toţi stau acasă, fiecare e la computer şi alte tehnici dezvoltă. Până şi banda rulantă s-a desfiinţat. Taylorizarea nu mai exista.Acesta este procesul. Practic aceasta este drama Germaniei de est. Noi trăim acum trecerea de la sistemul taylorist-sindicalist la sistemul informaţional în care muncitorul de rând nu mai are sindicat, nu mai are loc de muncă, nu mai are nici un fel de siguranţă, el este transformat într-un mic întreprinzător care-şi vinde capacitatea lui de muncă. Este sinistru pentru foarte mulţi muncitori. În cursul vieţii se schimbă 4-5 locuri de muncă ceea ce este foarte mult. S-a terminat cu perioada tayloristă-fordistă-sindicalistă şi a venit perioada informaţională în care tinerii muncitori cu un computer acasă fac minuni. Astăzi aproape totul este mecanizat muncitorii au foarte puţin de lucru. Sistemul comunist a fost dărâmat de trecerea de la Fordism-Taylorism la informaţional.

__________________

~ „Nemţii” – un popor de chiriaşi

CUM SE TRĂIEŞTE ÎN GERMANIA ?

Cum se trăieşte în Germania din punct de vedere economic şi social?Foarte diferit fata de acum 20-30 de ani pentru că integrarea fostei Republici Democrate Germane a creat foarte multe probleme atât în est cât şi în vest. Vestul a pompat 1000 de miliarde de euro în est şi rezultatele nu sunt încă cele aşteptate şi până în 2019 estul va fi finanţat de către vest ca urmare sunt probleme sociale . Iata un exemplu : Piaţa imobiliară din Germania este singura din Occident care a scăzut în ultimii ani. În Anglia, America, Franţa, Spania pretutindeni preţurile cresc la locuinţe dar în Germania au scăzut.Pe de o parte din cauza fostului R.D.G. iar pe de altă parte oamenii nu mai investesc în locuinţe ci îşi investesc banii în asigurări de bătrâneţe şi în alte instrumente financiare. În Germania locuinţa nu este cel mai important mijloc de economisire a banului. Probabil că după ce s-a dezmembrat Cortina de Fier locuinţele din vest au crescut foarte mult ca pret pentru a împiedica venirea celor din est, astfel că la ora actuală, după ce a fost stabilizată populaţia din est, pretul locuinţelor scade.

În Germania sunt 2-3 tipuri de locuinţe si anume: cele sociale destinate populaţiei care nu are surse financiare pentru a-şi plăti un spaţiu locativ; locuinţele medii ale oamenilor de rând şi bineînţeles vilele celor bogaţi care sunt de regulă în toată lumea , în special în zona Mării Mediterane , Spania, Italia, Portugalia – acum vine şi perioada extinderii în fostul R.D.G.-, în Croaţia, Slovenia şi Ungaria , la Lacul Balaton Cumpărarea de locuinţe în zona ortodoxă, la români, o fac numai saşii care au plecat din România. Cam aceasta e structura imobiliară din Germania , care trăieşte la ora actuală o criză pentru că sistemele de asigurare de bătrâneţe, de şomaj şi de sănătate trebuie reformate. S-a terminat cu perioada fericită postbelică , urmează o perioadă foarte dură ; dar piaţa imobiliară germană este foarte mare iar aceasta e o problema foarte complicată şi -accentuez – locuinţele au scăzut ca preţ în ultimii ani spre deosebire de toate ţările din lume aproape , în afară de Japonia.Locuinţele în Germania sunt ca în toată lumea determinate de locaţie: în centrul Frankfurtului nu-şi poate cumpăra locuinţă o familie normală ,să zicem de poliţişti, de salariaţi , ei trebuie să meargă la periferie deoarece în centru stau numai cei care sunt profesionali foarte buni. Tinerele familii pot însă cumpăra o casă la periferie cu 200.000 – 300.000 euro în rate pe 20-30 de ani cu o dobândă la ora actuală foarte mică de 4-5%, cea mai mică din istorie probabil. Familia face o asigurare pe viaţă deoarece în cazul decesului plăteşte firma asigurătoare casa si astfel nu sunt probleme. Problemele apar numai în momentul în care familia se dezmembrează , lucru foarte răspândit în Germania unde fiecare a treia familie nu rezistă: dacă unul devine şomer şi catastrofa este perfectă, dacă piaţa imobiliară scade şi locuinţa care a costat 300.000 euro acum este numai 200.000 euro , ei vor trebui să plătească până la moarte cei 300.000 euro si cu toate că au cumpărat-o cu 300.000 euro , primesc pe ea în cazul în care doresc s-o vândă numai 200.000 euro.

În Germania nu este această obsesie foarte răspândită la români de a cumpăra un apartament, o casă de a băga bani în cărămizi, în Germania omul îşi bagă banii în diferite instrumente financiare cu predilecţie în asigurări de bătrâneţe, asigurări suplimentare de sănătate, de cădere la pat, îşi bagă bani în bursă, lucruri mai avantajoase decât cumpărarea unei locuinţe. Preţul locuinţei poate scădea, locuinţa nu poate fi vândută când vrei, cumpăratul şi vândutul obsesional de locuinţe care este acum în lumea a treia ca de altfel şi în România este de neînţeles în Germania. În Germania marea majoritate a populaţiei nu are locuinţă, stau în chirie – un lucru normal pentru ei deoarece ce în opinia lor în cursul vieţii ai diferite necesităţi, cât eşti în activitate foarte productiv în centrul oraşului îţi iei ceva foarte central iar la maturitate te transferi la periferie sau poate vrei în altă parte, în concepţia lor este stupid să-ţi cumperi o casă, important este să ai bani nu casă, un fenomen foarte greu de înţeles aici în România unde toată lumea îşi face o casă sau vrea o casă. În Germania e foarte simplu, dacă ai 200.000 euro plasaţi într-o bancă, dobânda care îţi revine lunar este echivalentul chiriei unui apartament şi atunci nemţii se întreabă are rost să cumperi un apartament? La fel riscurile unei case sunt foarte mari, cine ştie ce se întâmplă în jurul casei respective, ca urmare oameni nu sunt aşa de concentraţi pe cumpărarea unei case cum sunt interesaţi de acumularea de capital iar pentru ei capitalul nu trebuie sa fie neapărat în cărămizi ci în alte instrumente financiare care sunt mai atrăgătoare.

CREDITE SI MOSTENIRI

În Germania obţinerea unui credit este strâns legată de salariu, de vârstă în mod special, iar asigurările de viaţă acoperă acest risc. Vă spun acum ceva foarte curios pentru un român, mare majoritate a germanilor moştenesc, toată Germania se moşteneşte, averea Germaniei este de 4000 de miliarde de euro în imobile şi cam 4000 de miliarde de euro în bani, în alte instrumente financiare, aceste 8000 de miliarde de euro se moştenesc. Ca urmare există foarte mulţi germani a căror salariu nu are importanţă pentru ei sunt bani de buzunar salariul, moştenirea este elementul fundamental şi întrucât asta este de sute de ani şi nu a fost decât în est procesul de naţionalizare, nu este atât de important salariul sunt alte lucruri foarte importante în Germania, moştenirea. De aceea toţi care vin din est în Germania constată că sunt paria pe 2-3 generaţii până reuşesc să depăşească acest barem. O familie normală, hai să spunem aşa pentru cel mai sărac german, statul îi pune la dispoziţie să aibă pentru mâncare 10 euro pe zi aceasta fiind ultima categorie socială a celor care nu au bani nici pentru a-şi deschide un cont, şi merg la sediul social pentru a-şi lua zilnic aceşti bani deoarece nu au casa. Germania este una din cele mai bogate ţări din lume, anul trecut a fost campioană mondială la export 100 de miliarde excedent la export, salariile pe oră în industrie sunt de 26 euro/oră, în România este de 1,70 euro vedeţi ce discrepanţă majoră. România a trecut prin comunism şi are altă structură spirituală şi prin religia ortodoxă ţările foste democratice din RDG la fel, ele sunt la ora actuală într-o mare criză şi spirituală de aceea ele vor fi finanţate până în 2019 până va muri ultimul în servici care a trăit în comunism abia după aceea se va veni la normal, aşa că Germania aş putea spune că este o ţară anormală formată din două ţări care încă nu s-au unit. Vom putea vorbi de o Germanie unită abia în 2020.

Cei din fosta RDG erau obişnuiţi să muncească cam 2-3 ore pe zi, să primească o locuinţă medie, să ducă o viaţă medie ori prin reunificare s-au impus nişte norme foarte stricte – cine nu poate munci 8 ore pe zi nu are ce căuta la serviciu ca urmare aproape 40% au rămas fără serviciu. Cei care toata viaţa au muncit 2-3 ore pe zi după reunificare au fost incapabili să se acomodeze cu normele occidentale ca urmare au început să fie alimentaţi, asistaţi, generaţii întregi vă daţi seama ce eforturi, în al doilea rând au trebuit plătite pensiile în mărci pentru simulare de muncă în fostul comunism ei primeau acum pensii occidentale în euro. Multe probleme s-au creat ca urmare a fostei RDG în RFG, sunt totuşi două sisteme de gândire diferite, eu sunt din 1972 în Germania şi am trăit toate aceste fenomene.

____________________

~ Oamenii „în mişcare”

În Germania totul este calculat. Un loc de muncă, o casă, de exemplu în ţările din lumea a treia, în România nu este un raport între un capital şi chirie, piaţa aici este foarte distorsionată ca urmare a perioadei comuniste în care totul era pe gratis. Vedeţi sunt lucruri foarte greu de exprimat monetar şi mental dintr-o cultură în alta chiar dacă vorbim româneşte împreună. În Germania nu ar înţelege mulţi problemele românilor şi la rândul lor românii au dificultăţi în a-i înţelege pe nemţi asta cu atât mai surprinzătoare când foşti germani din RDG nu-i înţeleg pe cei din RFG şi invers şi la o emisiune recentă când o tânără a fost întrebată dacă este dispusă să se mărite cu unul din RDG a răspuns NU, prefer un francez, italian, spaniol sau altul spre surprinderea tuturor. Aceasta ruptură de 50 de ani dintre est şi vest nu se reface uşor va fi nevoie de 1-2 generaţii, nu poate fi rezolvată peste noapte, deosebirea dintre România şi Germania sau occident va dura mai multe generaţii. Se spune ca o casa ar fi o valoare universala. Exclus,la germani nici nu se discută aşa ceva. Ei îşi petrec foarte mult timp în mişcare, călătoresc foarte mult, se pregătesc profesional. Tânărul german de regulă ştie că singurul lui capital de valoare este munca sa ca urmare el se pregăteşte să facă faţă unor exigenţe profesionale care să le asigure un venit corespunzător. Pentru a da un salariu unui muncitor sau unei persoane foarte calificate de 3-4000 de euro/lună, întreprinzătorul pune la dispoziţie un milion de euro.

____________________

Anunțuri