~„Ce este Europa?“

Dupa Herodot (484-425), primul care pomeneste de Europa, Persani vedeau Asia cu popoarele ei, ca tara lor. Europa si grecii era complet in afara granitelor lor. Au fost necesare polisurile grecesti si Imperiul Roman pentru aparitia unui Continent in jurul Mediteranei, si numai dupa ocuparea nordului Africii de catre islamici s-au conturat: Asia, Africa si Europa.
Imperiul Roman de rasarit, a rezistat, in timp ce Roma pierde sudul Mediteranei, trece Limesul si ajunge in Scandinavia. Astfel Sacrum Imperium Romanum si Imperiul lui Carol cel Mare devin sinonime cu Europa, UE.
Paralel apare si constiinta Europei orientale. Bizantul a rezistat barbarilor. De aceea, similar evolutiei vestice, expansiunea grecilor, in lumea românilor, a slavilor, are elemente comune cu vestul. Ideea imperiala, biserica unesc cele doua Europe. In Bizant Imparatul este vicarul lui Hristos. In apus Papa si Imparatul au misuni separate, nici unul nu pot ajunge la puterea totalitara, ca in Bizant. Aceasta diviziune a puterii a format Europa occidentala, dar este si o sursa perena de criza – care-i calea adevarata?
Prabusirea Constantinopolului sub musulmani s-a datorta neconcordantei celor doua Europe, pentru care esec germani au protestat, si astfel s-a revenit la vechiul Limes, la sud latini romano-catolici, la nord
germanicii protestanti. Pe de alta parte a treia Roma, Moscova sub Petru I se orienteaza spre vest, dar se extinde si in Asia. Tot asa procedeza si apusenii, care ocupa America. Si aici se reface, regaseste vechiul limes: America latina, romano-catolica, iar la nord, anglo-saxona si protestanta.
Criza europeana de dupa Schisma, adincita de Reforma se agraveaza cu Revolutia Franceza, cind normele Sfintul Imperiul sunt inlocuite cu ratiunea si vointa cetatenilor. Pentru prima data in istorie, Divinitatea devine o chestiune particulara si statul laic. De acum Divinitatea nu mai este relevanta in stat, iar credinta se muta din domeniul ratiunii in cel al simturilor. Religio vera, religia crestina a adevarului devine una mai mult romantica. Lichidarea Sfintul Imperiul a dus la aparitia natiunilor laice, care au pastrat totusi ceva din vechia misiunea imperiala romana, cu rezultatul ca au generat nenumarate razboaie devastatoare, mai ales in secolul XX.

VIOREL ROMAN

Anunțuri